Darea în exploatare a Liniei Vulcănești–Chișinău, amânată din cauza unei defecțiuni la Stația Electrică Chișinău

Punerea în exploatare comercială a Liniei electrice Vulcănești–Chișinău de 400 kV a fost amânată după ce a fost identificată o defecțiune la unul dintre transformatoarele de curent de la Stația Electrică Chișinău.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 21 august 2026, 20:57
Foto ministerul energiei

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a cerut contractorului responsabil de lucrări să accelereze remedierea problemei și finalizarea testelor necesare pentru punerea în funcțiune a infrastructurii.

Defecțiunea a fost depistată în timpul instalării echipamentelor conexe ale stației. Transformatorul afectat asigură conexiunea cu rețeaua de 330 kV și este necesar pentru energizarea și funcționarea întregului proiect.

Echipamentul a fost trimis la începutul lunii iunie la fabrica producătorului din Spania. În timpul dezasamblării au fost constatate necesitatea unor verificări suplimentare, iar reparația și testarea în fabrică ar putea dura câteva săptămâni.

Din acest motiv, darea în exploatare comercială a Liniei Vulcănești–Chișinău va avea loc abia după remedierea defecțiunii, recepționarea lucrărilor și efectuarea tuturor testelor tehnice.

Dorin Junghietu a solicitat ca defecțiunile identificate să fie incluse și în lista motivelor pentru penalizarea contractorului.

„Nerespectarea angajamentelor asumate și a termenelor comunicate pentru punerea în exploatare a proiectului este inadmisibilă”, a declarat ministrul Energiei.

Potrivit Ministerului Energiei, o parte importantă a proiectului este deja finalizată. Stația Electrică Vulcănești a fost testată și energizată, iar linia Vulcănești–Chișinău a fost finalizată înainte de termen, în noiembrie 2025, și energizată până la Stația Chișinău.

Pentru punerea în exploatare comercială a întregului proiect mai este necesară finalizarea lucrărilor și testarea echipamentelor de la Stația Electrică Chișinău.

Foto ministerul energiei
Foto ministerul energiei
Foto ministerul energiei
Foto ministerul energiei

Guvernul pregătește noi reguli pentru jocurile de noroc: luptă cu piața neagră și ajustări la publicitate

Autoritățile vor ajusta propunerile privind taxarea jocurilor de noroc astfel încât noile măsuri fiscale să nu împingă jucătorii spre piața neagră. Una dintre priorități va fi combaterea mai dură a platformelor ilicite care operează în Republica Moldova, iar în paralel ar putea fi revizuite și unele restricții privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Declarațiile au fost făcute de premierul Vasile Tofan în cadrul conferinței de presă de miercuri.

FLYONE confirmă arbitrajul internațional împotriva Republicii Moldova

Asociații FLYONE au declanșat o procedură internațională de soluționare a diferendului investițional împotriva autorităților Republicii Moldova. Compania aeriană a confirmat informația pentru BANI.MD, pe fondul conflictului izbucnit după ce autoritățile au dispus schimbarea controlului asupra companiei.