(VIDEO) 85.000 de notificări de la Fisc, sub semnul întrebării. Deputatul Constantin Cuiumju sesizează Procuratura: „Trebuie verificat cum au fost cheltuiți banii contribuabililor”

Deputatul Partidului Nostru Constantin Cuiumju va sesiza Procuratura și va cere verificarea modului în care au fost cheltuiți banii publici pentru expedierea a circa 85.000 de notificări ale Serviciului Fiscal de Stat privind datoriile la taxa pentru folosirea drumurilor.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 7 octombrie 2026, 15:07
PN

Parlamentarul ridică problema după ce a primit el însuși, pe 2 octombrie, o asemenea notificare, deși achitase taxa încă pe 28 august, cu 17 zile înainte de data la care, potrivit scrisorii, ar fi figurat cu datorie.


Deputatul spune că pe plicul primit de el este indicat un cost de expediere de 5 lei, iar dacă același tarif a fost aplicat tuturor scrisorilor, numai expedierea acestora ar costa circa 425.000 de lei. În plus, la finalul notificării, Fiscul precizează că, în cazul în care taxa a fost deja achitată, contribuabilul trebuie să ignore scrisoarea.

„Adică au fost trimise 85.000 de scrisori ca să ni se spună că, dacă am plătit deja, să le ignorăm”, a declarat deputatul.

În aceste condiții, Constantin Cuiumju cere să se afle câți dintre cei 85.000 de contribuabili achitaseră deja taxa, cine a decis expedierea notificărilor și cât a costat în total această campanie, menționând că este vorba de bani  achitați din buzunarul contribuabililor.

„Pentru mine, asta nu mai este o simplă greșeală administrativă. Este o chestiune despre cum sunt cheltuiți banii publici. Voi sesiza Procuratura și voi cere să fie verificat cum au fost cheltuiți acești bani și cine își asumă responsabilitatea pentru această risipă”, a subliniat Constantin Cuiumju.

(VIDEO) Alexandr Berlinschii, despre politica energetică a guvernării: „Au jucat la cazinou și au pus pe galben, în loc să procure gaze naturale. E timpul ca șefii Energocom să plece”

Gazele naturale ar fi putut fi procurate din timp, la prețuri mai avantajoase, în loc ca 400 de milioane de lei să fie investite în valori mobiliare de stat, susține deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii. Într-o emisiune la Exclusiv TV, acesta a criticat deciziile de management ale Energocom și a acuzat autoritățile că intervin doar după declanșarea crizelor, în loc să le prevină.