Ministerul Apărării dezminte informațiile false cu privire la „militarii moldoveni decedați” în Ucraina
Ministerul Apărării dezminte informațiile false apărute pe canale de Telegram și TikTok, afiliate unor grupări pro-ruse, potrivit cărora „10 soldați și ofițeri ai Armatei Naționale s-au aflat în Ucraina”, dintre care „4 ar fi decedat, iar alți 2 ar fi fost răniți”, în urma unui atac al forțelor ruse. Potrivit instituției, afirmațiile false fac parte dintr-o campanie de dezinformare și au drept scop inducerea panicii în societate.
„Această narațiune este un fals evident, răspândit intenționat cu scopul de a induce panică, de a submina încrederea în conducerea statului și de a genera confuzie într-un context preelectoral. Ministerul Apărării reiterează că niciun militar al Armatei Naționale nu participă la acțiuni militare în afara teritoriului Republicii Moldova”, precizează Ministerul Apărării citat de NordInfo.MD.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și credibile și să nu contribuie la distribuirea știrilor false.
„În acest context, îndemnăm cu fermitate cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și credibile, și să nu contribuie, prin distribuire sau reacții, la propagarea unor falsuri care pun în pericol siguranța națională și coeziunea societății noastre”, se mai arată în comunicatul emis de Ministerul Apărării.
Control mai strict în construcții: verificări electronice și raportări trimestriale pentru specialiști
Guvernul a aprobat astăzi modificări legislative ce vizează controlul calității în sectorul construcțiilor. Ajustările țin de verificarea mai riguroasă a documentației de proiect, expertiza tehnică a proiectelor și construcțiilor, precum și atestarea mai multor categorii de specialiști în construcții.
UPDATE // IGP confirmă cazul angajatului BPDS Fulger împușcat
UPDATE // Poliția Națională a confirmat faptul că un angajat al BPDS Fulger a fost rănit cu un foc de armă, despre care a scris PulsMedia.MD cu referire la surse.
Studenții vor trebui să declare dacă au folosit inteligența artificială la redactarea lucrărilor universitare
Studenții vor trebui să declare dacă au folosit inteligența artificială la redactarea lucrărilor de licență, masterat și doctorat, dar și în alte activități academice. Prevederea se regăsește în Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior, aprobat miercuri de Guvern.