BREAKING NEWS // (SURSE) Focuri de armă în sectorul Botanica. Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, ținta unei tentative de asasinat
Controversatul sportiv, Ion Șoltoianu, a fost ținta unui atac armat. Cazul a avut loc noaptea trecută, pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor, Ion Șoltoianu se întoarcea acasă, când o persoană necunoscută a efectuat focuri de armă în direcția sa, dar din fericire nu l-a nimerit.
(VIDEO) Momentul în care a fost săvârșită tentativa de asasinat asupra interlopului Ion Șoltoianu
Tentativa de asasinat a lui Șoltoianu. IGP confirmă focurile de armă din sectorul Botanica
Pistolarul ar fi aruncat arma și ar fi dat bir cu fugiții de la fața locului, au mai menționat sursele.
Amintim că fostul sportiv Ion Șoltoianu, învinuit de șantaj, a fost eliberat din arest, în luna martie a anului trecut, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce a fost examinat demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive în privința inculpatului.
Anterior, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme. Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei. În detenție Ion Șoltoianu a petrecut 8 ani, fiind eliberat după ce pe 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări la Codul de Procedură Penală. Acestea stabileau că persoanele deținute cel puțin 10 zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. La începutul lunii aprilie 2023, fostul sportiv a ajuns din nou pe mâna poliției. De data aceasta a fost reținut pentru că ar fi pretins prin șantaj peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut. Dosarul de învinuire a fost trimis în instanța de judecată în luna octombrie, acestuia fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.
Șoltoianu mai este cercetat și într-un dosar de agresiune fizică al unui bărbat în martie 2022.
(VIDEO) Momentul în care un motociclist din Ucraina se refugiază clandestin în R.Moldova
O traversare ilegală a frontierei de stat, din Ucraina în Republica Moldova, a fost contracarată prin intervenția promptă a polițiștilor de frontieră din cadrul Direcției regionale Est. Un motociclist care a trecut frontiera printr-un loc neautorizat a fost depistat și reținut în scurt timp.
Chișinăuian luat la puricat de CNA. 7500 de euro pentru mușamalizarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate
Centrul Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează percheziții la un bărbat din Chișinău într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi extorcat și primit mijloace financiare ilicite pentru a influența deciziile într-o cauză penală.
(VIDEO) Mașină întoarsă cu roțile spre cer, în toiul nopții, în cartierul Telecentru
O mașină a fost grav avariată, după ce s-a răsturnat în urma unui accident. Cazul a avut loc noaptea trecută pe strada Șoseaua Hîncești, din cartierul Telecentru al capitalei.