Două tentative de corupere, raportate la frontiera Republicii Moldova

Polițiștii de frontieră au raportat, în această săptămână, două tentative de corupere înregistrate pe sensul de intrare în Republica Moldova, în punctele de trecere a frontierei Otaci și Leușeni.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 22 mai 2026, 19:44
Mită

Primul caz a avut loc la punctul de trecere Otaci, unde un cetățean ucrainean în vârstă de 72 de ani ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră pentru a „rezolva” mai rapid formalitățile de traversare a frontierei de stat.

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat la Leușeni. Un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, ar fi încercat să ofere mijloace financiare unui angajat al Poliției de Frontieră pentru urgentarea procedurii de control, menționând că suma este „pentru rapiditate și pentru ceai”.

În ambele situații, polițiștii de frontieră au refuzat banii și au informat persoanele despre consecințele penale ale unor asemenea fapte. Cazurile au fost documentate, iar investigațiile continuă.

În context, Poliția de Frontieră reamintește cetățenilor că orice tentativă de mituire constituie infracțiune și se pedepsește conform legislației în vigoare. Totodată, autoritățile îndeamnă persoanele care observă acte de corupție să le denunțe la Linia Anticorupție 1520.

Reprezentanții instituției afirmă că vor continua acțiunile pentru menținerea unui climat de legalitate și integritate la punctele de trecere a frontierei de stat.