(Video) Cel puţin 21 de morţi într-un incendiu izbucnit într-un hotel din New Delhi
Cel puţin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri într-un hotel din Delhi, a declarat poliţia, acesta fiind unul dintre cele mai grave incidente de acest gen din capitala ţării din ultimii ani, potrivit Reuters şi AFP.
Hotelul era situat în Malviya Nagar, în sudul capitalei, o zonă predominant rezidenţială, populară printre studenţi şi tineri profesionişti.
Cel puţin 40 de persoane au fost salvate până acum, a declarat poliţia. Un număr similar de persoane au fost spitalizate.
Imaginile de la televiziune au arătat o clădire în flăcări, fum ieşind în valuri şi exteriorul carbonizat, în timp ce localnicii priveau de pe o alee îngustă din apropiere.
Imaginile au arătat, de asemenea, două persoane sărind de la un etaj superior al clădirii.
„Se pare că la parterul clădirii funcţiona un restaurant, este foarte probabil ca incendiul să fi avut legătură cu acel restaurant”, a declarat reporterilor Jitendra Kumar, un oficial al administraţiei locale.
Prim-ministrul Narendra Modi a declarat că pierderea de vieţi omeneşti este tragică şi a transmis condoleanţe sincere celor care şi-au pierdut persoanele dragi, urând totodată recuperare rapidă celor răniţi.
Poliţia nu a oferit detalii cu privire la cauzele incendiului care a distrus Flourish Stay, un bed-and-breakfast ieftin situat în partea de sud a megalopolisului cu 30 de milioane de locuitori. Conform relatărilor presei locale, mai mulţi dintre cei decedaţi sunt cetăţeni ai unor ţări africane care au venit în India pentru tratament medical.
Incendiile sunt frecvente în India, din cauza infrastructurii aflate într-o stare precară şi a normelor de siguranţă şi evacuare care nu sunt întotdeauna respectate. În luna martie a acestui an, un incendiu provocat de un scurtcircuit electric a dus la moartea a cel puţin zece pacienţi într-un spital din oraşul Cuttack, din estul Indiei.
Sursa: news.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.