(DOC) Șeful ANI, Lilian Chișca, a luat la puricat averea cumătrului său Dumitru Balta. A „alertat” chiar și procurorii anticorupție
Autoritatea Națională de Integritate a luat la puricat averea familiei Balta, Dumitru și Ecaterina, (ex șef al Direcției Antifraudă și Conformare al SV, în prezent angajat INI, și asistent de judecător la Curtea de Apel), în urma unei investigații PulsMedia.MD.
Potrivit procsului-verbal publicat pe site-ul ANI, la 10.12.2025, în cadrul Autorității Naționale de Integritate a fost înregistrată sesizarea nr. 04/1888, privind pretinsa încălcare a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către dl Balta Dumitru, ex-șef adjunct al Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal al RM În aceeași zi, în condițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (Legea nr. 132/2016), sesizarea a fost repartizată aleatoriu spre verificare prin intermediul sistemului electronic de distribuire a sesizărilor.
Potrivit sesizării, având la bază investigația jurnalistică publicată pe portalul „Puls Media” se relevă că, analizând declarațiile de avere și interese personale pentru perioada 2016-2025, precum și informațiile din investigația jurnalistică, s-a stabilit faptul că în perioada exercitării/deținerii funcțiilor publice de către Baltă Dumitru și Ecaterina Bala au declarat mai multe venituri sub formă de donații, bunuri mobile/imobile, precum și datorii cu 0% dobîndă pentru perioade de aproximativ 7-8 ani.
„Astfel, în rezultatul examinării materialelor acumulate se atestă că, pe parcursul deținerii calității de subiect al declarării, în averea familiei Balta a intervenit diverse modificări patrimoniale esențiale, materializate prin achiziții și înstrăinări numeroase de bunuri imobile și mobile. Mai mult, economiile familiei Balta ar fi suportat fluctuații de sold ca urmare a modificărilor patrimoniale sesizate, cu toate acestea fiind indicate venituri considerabile obținute constant din donații și datorii de la persoane fizice și juridice. Totalizând cele indicate, se conturează o aparență de încălcare regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale, or, verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu cheltuielile suportate de familia Balta, cât și existența, trasabilitatea și justificarea capacității financiare ce au stat la baza modificările patrimoniale enunțate, poate fi efectuată doar în cadrul unui control al averii și intereselor personale”, se arată în document.
Aici este de menționat că redacția PulsMedia.MD a depus în luna decembrie a anului trecut o sesizare la ANI prin care a solicitat verificarea averii cuplului Balta, iar șeful ANI, Lilian Chișca, ne-a informat că a redirecționat-o la Procuratura Anticorupție pentru a o cerceta în baza articolului 330/2 din Codul Penal „Îmbogățire ilicită”.
Articolul 330/2 Îmbogăţirea ilicită
(1) Deținerea de către o persoană cu funcție de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terți, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășește substanțial mijloacele dobîndite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică se pedepsesc cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Amintim că anterior PulsMedia.MD a scris despre averea impunătoare a lui Dumitru Baltă, inclusiv colecția de BMW-uri din seria X, donațiile generoase primite anula de la rude, dar și vila impunătoare din Dumbrava, pe care a menționat-o cu o valoare de 1.181.088 lei, despre care susține că ar construi-o din 2017 și în prezent încă nu ar fi dată în exploatare.
Cariera lui Baltă a început la CCEC, după care a continuat la CNA, în calitate Șef Direcției Nr.3 din cadrul Direcției Generale Combaterea Corupției, iar din noiembrie 2018 acesta a figurat ca ofițer superior de investigații PCE în cadrul Direcției Securitate Internă a CNA. Ulterior, după o scurtă perioadă de pauză, Baltă revine în sistem, în calitate de ofițer de investigații în cadrul INI al IGP, din data de 16 septembrie, ca la scurt timp, peste aproximativ 10 zile, printr-un ordin să fie detașat din data 1 octombrie a aceluiași an ca ofițer al Procuraturii Anticorupție, unde nu se reține mult și este detașat în data de 24 de martie curent în funcția de șef adjunct al uneia dintre cele mai importante subdiviziuni a Serviciului Vamal, Direcția Antifraudă și Conformare, fără concurs, dar și fără a se anunța public despre această numire.
Acesta ar fi fost angajat de către ex-șeful SV, Alexandru Iacub, iar dânsului i-ar fi fost recomandat de către deja fostul șef al direcției, Radu Radu, cu care Baltă s-ar fi cunoscut încă de pe vremea când activa în calitatea de ofițer de urmărire penală la CNA.
Totodată, sursele noastre mai menționează că Dumitru Baltă, în perioada în care activa la CNA era coleg de birou cu actualul șef al ANI, Lilina Chișca, care i-ar fi și cumătru.
Mai mult, am menționat și despre legătura lui Dumitru Baltă cu Petru Maleru, care a deținut funcția de director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, funcție pe care a deținut-o din 2010 până în 2016.
Sursele PulsMedia.MD susțin că Dumitru Baltă, în perioada în care activa la CNA, ar fi protejat schemele cu cântec ale lui Maleru, la indicația nașului său, Valentin Mejinschi, prin care erau acordate fraudulos credite și granturi de sute de milioane din bugetul statului, pentru anumite persoane, contra unor comisioane (otkat-uri) de 10-20 % din valoarea finanțărilor aprobate.
CNA a inițiat un dosar penal în anul 2014, pentru abuz de serviciu comis de către factori de decizie ai AIPA, nemijlocit ce ține de acordarea subvențiilor pentru agricultori ca să cumpere tractoare. La acea perioadă au avut loc percheziții și la domiciliul șefului AIPA, Petru Maleru, deși șeful Direcției Generale Urmărire Penală a CNA de atunci, Bogdan Zumbreanu, la fel ca și Baltă fin a lui Mejinschi, declara că Maleru nu are niciun statut în acel dosar. Cauza penală a acestuia a fost clasată prin ordonanța procurorului un an mai târziu.
Ulterior, Dumitru Baltă a devenit partener de afaceri cu Petru Maleru, în cadrul companiei CETAROM VIP SRL, care pe portalurile de specialitate este indicat că are ca activități caracteristice agențiilor turistice, servicii de rezervare și asistență turistică, transport de călători, servicii anexe pentru transporturi terestre, activități juridice, dar și altele.
(VIDEO) Pensionară ucisă în bătaie de propriul fiu, la Cimișlia
O femeie în vârstă de 70 de ani a murit, după ce ar fi fost ucisă în vătaie de către fiul ei. Cazul a avut loc ieri-seara în localitatea Sagaidac, din raionul Cimișlia.
Un bărbat s-a rănit cu arma în timp ce încerca să împuște un câine, la Florești
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a ajuns la spital după ce s-a rănit la mână în timp ce încerca să împuște un câine fără stăpân. Cazul s-a produs în seara zilei de ieri în satul Vărvăreuca, raionul Florești.
(VIDEO) Percheziții INI într-un dosar privind tranzacții fictive cu companii media și plăți nedeclarate în construcții
Ofițerii INI, în comun cu cei ai Direcției generale antifraudă a SFS, sub conducerea PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, anunță noi percheziții desfășurate în centrul țării, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 4.400.000 lei de către o companie de construcții din Moldova, inclusiv printr-o companie din domeniul mass-media.