Europa „susține în totalitate” acțiunea SUA în Iran, spune Mark Rutte. Ce a declarat despre o implicare a forțelor NATO în operațiuni
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat pentru BBC că Europa „susține în totalitate” acțiunea SUA în Iran. Șeful NATO a subliniat că Iranul reprezintă o „amenințare” pentru Europa, Israel și regiunea înconjurătoare, menționând că bătrânul continent „își intensifică eforturile” în urma operațiunilor din acest weekend din Iran.
Întrebat dacă decizia premierului britanic Keir Starmer de a permite SUA să utilizeze bazele britanice pentru lovituri „defensive” asupra Iranului a venit prea târziu, șeful NATO a afirmat că, din câte înțelege, „aspectele legale” trebuiau rezolvate înainte ca permisiunea să poată fi acordată.
Afirmația vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump i-a reproşat lui Keir Starmer că i-a luat „prea mult timp” pentru a autoriza SUA să utilizeze baza militară cheie din Diego Garcia, în Oceanul Indian, împotriva Iranului. Totodată, Mark Rutte a fost întrebat și dacă știa dinainte despre atacurile SUA-Israel asupra Iranului, însă acesta a punctat că nu discută public aceste detalii.
Totuși, el a susținut că a avut „multe conversații” cu oficialii americani și că Washingtonul și NATO „coordonează îndeaproape” acțiunile. Referitor la posibilitatea ca forțele NATO să fie implicate în operațiunile din Iran, Mark Rutte a replicat: „Nu, este clar că aceasta este o campanie condusă de americani și israelieni”.
El a adăugat că „ceea ce vedem acum” este că aliații NATO și „prietenii din regiune” sunt supuși „atacurilor indiscriminate” din partea Iranului, așa că fac tot ce pot în această situație. Amintim că războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a treia zi într-un ritm accelerat al escaladării, cu un bilanț militar tot mai amplu. După uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-o operațiune militară comună americano-israeliană, confruntarea s-a transformat într-o campanie militară care se anunță de durată.
Sursa: digi24.ro
(VIDEO) Cincisprezece răniţi la Rotterdam, într-o coliziune între două tramvaie pe Podul Erasmus
Cincisprezece persoane au fost rănite, una grav, la Rotterdam, în Olanda, în coliziunea a două tramvaie pe Podul Erasmus, au anunţat autorităţile, relatează AFP.
(VIDEO) Explozie puternică în Barcelona, la metroul Plaça de Sants: opt persoane rănite, două în stare gravă, după o scurgere de gaze
O explozie urmată de un incendiu puternic a avut loc în noaptea de miercuri spre joi la lucrările de la stația de metrou Plaça de Sants din Barcelona. Opt persoane au fost rănite, dintre care două au ajuns în stare gravă la spital, potrivit publicației spaniole Ara.
Cazul Balogun: Norvegia depune plângere la FIFA privind intervenţia lui Donald Trump, care a dus la anularea unui cartonaş roşu
Federaţia Norvegiană de Fotbal va depune o plângere la Comisia de Etică a FIFA cu privire la intervenţia preşedintelui american Donald Trump pentru anularea cartonaşului roşu acordat atacantului echipei SUA, Folarin Balogun, relatează AFP.