NATO dă asigurări că armele destinate Ucrainei și plătite de europeni nu sunt redirecţionate spre Orientul Mijlociu
NATO a dat asigurări că toate armele americane destinate Ucrainei, finanțate printr-un program special al Alianței, au fost livrate sau continuă să fie către armata ucraineană. Declarația survine după ce Washington Post a relatat că Pentagonul ia în calcul redirecționarea unor arme inițial destinate Ucrainei către Orientul Mijlociu, din cauza presiunii generate de războiul dus de Israel și SUA împotriva Iranului asupra stocurilor și aprovizionării cu muniții esențiale ale armatei americane.
„Tot ceea ce aliaţii şi partenerii NATO au plătit prin intermediul PURL a fost livrat sau continuă să fie livrat Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart, referindu-se la programul denumit „Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina” , relatează Reuters, citată de Agerpres.
După preluarea mandatului de preşedinte al SUA în ianuarie anul trecut, Donald Trump nu a mai aprobat niciun nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, adică donaţii, dar a continuat livrarea de arme şi muniţii în baza ajutorului deja aprobat de predecesorul său democrat Joe Biden. Între timp, printr-o înţelegere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Trump a găsit o modalitate care să-i convină pentru a continua susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar prin care acest ajutor să fie suportat financiar de europeni.
Aşa a apărut iniţiativa PURL, acronimul în limba engleză al mecanismului „Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina", prin care statele europene cumpără din SUA arme şi muniţii destinate armatei ucrainene.
Sursa: Digi24.ro
Un pachet de țigări, peste 40 de dolari și 80% piață ilicită: Reversul politicilor antifumat din Australia
Politica Australiei de a reduce fumatul prin majorarea continuă a taxelor pe tutun este tot mai contestată, după ce piața ilegală a țigărilor a cunoscut o creștere spectaculoasă, iar rețelele de criminalitate organizată au ajuns să controleze o mare parte a comerțului. „Experimentul australian a eșuat”, avertizează reprezentanții industriei comerciale, în timp ce economiștii vorbesc despre un eșec major al politicilor publice.
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.