(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care ar fi pierdut controlul asupra unui automobil de marca Toyota Prius, cu care s-a izbit într-un pilon din beton și într-un coș metalic pentru depozitarea plasticului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar automobilul ar fi fost furat din fața porții unei gospodării din sat.
Totodată, tânǎrul a fost testat la alcool, rezultatul indicând 1,47 mg/l alcool în aerul expirat.
Din fericire, în urma accidentului nici o persoană nu a fost traumatizată.
În baza probelor acumulate, tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.
(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență
Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.