Partidul Nostru pregătește modificarea Constituției: propune republică prezidențială și un singur responsabil la vârful statului
Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” lucrează la un proiect de modificare a Constituției prin care Republica Moldova ar urma să treacă la o republică prezidențială. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, care susține că statul are nevoie de o delimitare clară a responsabilității la cel mai înalt nivel.
Potrivit parlamentarului, inițiativa pornește de la principiul egalității tuturor în fața legii, indiferent de funcția sau statutul deținut.
„De fiecare dată, fracțiunea Partidului Nostru a menționat că legea trebuie să fie egală pentru toți, iar toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, indiferent de poziție, funcție sau statut. Cu regret, constatăm că anume din partea primelor persoane acest lucru nu este respectat”, a declarat Alexandr Berlinschii.
Deputatul acuză existența unor standarde duble în asumarea responsabilității la nivelul conducerii statului: succesele ar fi atribuite președintelui, în timp ce responsabilitatea pentru eșecuri ar fi transferată Guvernului și ministerelor.
„Atunci când sunt reușite pozitive, e meritul președintelui, dar atunci când lucrurile nu funcționează bine, iar majoritatea lucrurilor nu prea funcționează, de vină e Guvernul, ministerele, mai ironic – Codruț, numai nu șeful statului”, a spus Berlinschii.
Berlinschii afirmă că Republica Moldova s-a confruntat în repetate rânduri cu situații în care șefii statului ar fi făcut abuz de atribuțiile lor, în special atunci când partidul aflat la guvernare controlează majoritatea parlamentară și desemnează Guvernul.
În acest context, Partidul Nostru revine la ideea lansată în 2024: trecerea Republicii Moldova la o republică prezidențială, cu o singură persoană care să poarte responsabilitatea politică la vârful statului.
„Este necesar să avem o republică prezidențială. Se lucrează la un proiect de lege pentru a fi modificată Constituția, nu pentru că dorește fracțiunea noastră, ci pentru că o vrea majoritatea cetățenilor – să fie o singură persoană responsabilă în statul acesta, pentru a nu admite asemenea blocaje și derapaje care, cu regret, se produc acum”, a declarat Alexandr Berlinschii.
„Capul lui Sandu vrem”. Opoziția pornește procedura de suspendare din funcție a Președintelui R.Moldova
Opoziția inițiază procedura de suspendare a președintelui Maia Sandu, care este acuzată de încălcarea Constituției și a legilor țării și critică modul în care aceasta ar fi administrat statul pe parcursul mandatului.
Lilian Carp: Rusia mizează în R. Moldova pe politicieni care se declară proeuropeni
Rusia își schimbă strategia de influență politică în Moldova și intenționează să mizeze pe politicieni noi, cu o imagine proeuropeană în exterior. Despre aceasta a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp.
(VIDEO) Denis Șova, consilier municipal Partidul Nostru: Chișinăuienii vor plăti suplimentar 1,6 miliarde de lei pentru gaze
Locuitorii municipiului Chișinău vor plăti cu 1,6 miliarde de lei mai mult pentru gaze în sezonul de încălzire care urmează, comparativ cu sezonul precedent, potrivit estimărilor prezentate de Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru.