(VIDEO) Traficanți de droguri, reținuți cu mascați în Chișinău
Ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI, de comun cu procurorii PCCOCS anunță reținerea mai multor persoane, de la care au fost ridicate droguri de peste 100.000 lei și bani rezultați din vânzarea lor de 120.000 lei.
Potrivit unui comunicat IGP, persoanele aflate-n vizorul oamenilor legii sunt din Chișinău și au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani – doi bărbați și o femeie, cu rol de organizator.
„Urmare a documentării acestora, cu sprijinul angajaților „Fulger” au avut loc 10 percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților, de unde au fost ridicate drogurile de tip metadonă cristalizată și marijuana, precum și dispozitive de consumare a lor, suma de bani menționată, dar și cartușe deținute ilegal”, se arată în comunicat.
Ulterior reținerii acestora, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea femeii și a unuia din bărbați în arest preventiv pentru 30 de zile și a celui de-al treilea bărbat – pentru 20 de zile. Investigarea acestora continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.