O interpretă a lui Putin face parte din misiunea OSCE care monitorizează alegerile din Ungaria. Parlamentari UE solicită excluderea ei
Un grup multipartid format din membri ai Parlamentului European a solicitat excluderea unuei foste interprete a Kremlinului dintr-o misiune a OSCE menită să monitorizeze în mod independent alegerile din Ungaria din 12 aprilie, fapt pentru care au fost mustrați de președintele Adunării Parlamentare a OSCE.
Scrisoarea deschisă, semnată de 56 de deputați europeni și făcută publică pe 6 aprilie, exprimă „îngrijorări grave” cu privire la participarea la misiune a Dariei Boiarskaia, fostă interpretă personală a lui Vladimir Putin, scrie Kyiv Independent.
„Persoanele cărora li se încredințează astfel de roluri sunt supuse unor verificări de securitate stricte de către autoritățile ruse și sunt considerate extrem de fiabile de către statul rus”, avertizează scrisoarea.
Semnatarii fac referire, de asemenea, la rapoarte care sugerează că Boyarskaia are legături continue cu statul rus, fiind „desemnată persoană indezirabilă” de către Agenția de Securitate Internă a Poloniei.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) trimite misiuni de observare la alegerile din toate țările europene, observatorii provenind din diverse țări. Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Pere Joan Pons Sampietro, a răspuns semnatarilor scrisorii, reafirmând încrederea în „fiecare membru al personalului nostru… cu excepția cazului și până când se demonstrează că aceștia au încălcat Codul de conduită” și a exclus luarea oricărei măsuri împotriva lui Boiarskaia.
Apoi, el a pus sub semnul întrebării motivele semnatarilor scrisorii, afirmând: „Nu voi tolera denigrarea publică și, în special, atacurile țintite împotriva personalului – mai ales a femeilor – fără dovezi solide”.
Acest răspuns nu a fost pe placul principalului semnatar al scrisorii, europarlamentarul verde Daniel Freund, care și-a exprimat dezamăgirea într-o declarație pentru Kyiv Independent.
„Răspunsul ratează esența problemei: societatea civilă și opoziția refuză să se întâlnească cu observatorii electorali atâta timp cât un colaborator apropiat al lui Putin face parte din misiune. În aceste circumstanțe, observarea alegerilor nu poate funcționa corespunzător”, a spus Freund.
El l-a criticat, de asemenea, pe Pons Sampietro pentru că a respins „atât de lejer” preocupările exprimate, într-un moment în care Europa „este martora unei forme de influență rusă într-un stat membru al UE care nu a mai fost observată până acum la un astfel de nivel de intensitate”.
Se raportează că Rusia ar fi trimis o echipă la Budapesta pentru a influența alegerile în favoarea prim-ministrului maghiar Viktor Orban. În același timp, liderul opoziției, Peter Magyar, a sugerat că implicarea Rusiei ar fi putut sta la baza unui presupus complot de sabotare a unei conducte de gaz esențiale care intră în Ungaria.
Sursa: Digi24.ro
(VIDEO) Explozie puternică în Barcelona, la metroul Plaça de Sants: opt persoane rănite, două în stare gravă, după o scurgere de gaze
O explozie urmată de un incendiu puternic a avut loc în noaptea de miercuri spre joi la lucrările de la stația de metrou Plaça de Sants din Barcelona. Opt persoane au fost rănite, dintre care două au ajuns în stare gravă la spital, potrivit publicației spaniole Ara.
Cazul Balogun: Norvegia depune plângere la FIFA privind intervenţia lui Donald Trump, care a dus la anularea unui cartonaş roşu
Federaţia Norvegiană de Fotbal va depune o plângere la Comisia de Etică a FIFA cu privire la intervenţia preşedintelui american Donald Trump pentru anularea cartonaşului roşu acordat atacantului echipei SUA, Folarin Balogun, relatează AFP.
Un șofer cu Lamborghini din Cluj a fost filmat din elicopter pe DN1, a primit o amendă de 3.892,50 lei și a rămas fără permis pentru 180 de zile
Un șofer de Lamborghini din Cluj a fost filmat din elicopterul Poliției Române pe DN1. Bărbatul a primit o amendă de 3.892 de lei și a rămas fără permis pentru 180 de zile când oamenii legii au văzut cum conducea.