Circa 8 mii de copii vor primi câte 700 de lei din partea Primăriei Chișinău pentru începutul anului școlar
Circa 8 mii de copii vor primi câte 700 de lei din partea Primăriei Chișinău pentru pregătirea de început de an școlar. Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, banii vor putea fi utilizați pentru rechizite, ghiozdane și alte lucruri necesare, iar ajutorul este acordat anual, începând din 2020, transmite IPN.
Ion Ceban a declarat că programul este destinat copiilor din familii cu venituri mici. Potrivit primarului, banii vor fi acordați conform procedurii din anii precedenți. El a solicitat ca procesul să fie transparent, astfel încât sprijinul să ajungă la familiile care au cea mai mare nevoie. Ion Ceban a mai menționat că programul este unul permanent și instituționalizat și face parte din programele sociale ale municipalității.
Totodată, primarul a amintit că elevii claselor primare beneficiază de transport public gratuit în Chișinău. Ion Ceban a solicitat și angajaților transportului public să manifeste o atitudine atentă față de copii. El a cerut administrațiilor Regiei Transport Electric și Parcului Urban de Autobuze să prevină situațiile în care elevii sunt bruscați sau dați jos din autobuze sau troleibuze din diverse motive.
Ion Ceban a cerut ca, în cazul unor astfel de situații, să fie informate instituțiile responsabile, iar angajații care au un comportament necorespunzător să fie sancționați.
O mamă și fiica sa, găsite moarte într-un apartament din Cahul
O femeie de 64 de ani și fiica sa de 36 de ani au fost găsite fără viață într-un apartament din Cahul. Poliția a fost alertată de localnici, care au semnalat un miros puternic provenind din locuință.
Descoperire macabră în municipiul Chișinău. O adolescentă și-a găsit tatăl împușcat în cap
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge din cauza unei plăgi provocate cu o armă de foc. Descoperirea macabră a avut loc noaptea trecută într-o suburbie a sectorului Buiucani al Capitalei.
Fără permis și în stare de ebrietate. Doi șoferi din nordul țării au rămas fără mașini
Doi șoferi au fost trași pe dreapta de carabinieri și polițiști în nordul țării, după ce au fost depistați la volan fără permis de conducere. În unul dintre cazuri, șoferul era și în stare de ebrietate.