(FOTO) Accident nocturn, la Sîngerei. Un șofer „a luat cu asalt” un gard, după care a lăsat mașina avariată și a șters putina de la fața locului
Șoferul unei mașini de model Volkswagen Passat s-a izbit într-un gard și a fugit de la fața locului. Accidentul a avut loc noaptea trecută în satul Bălășești, raionul Sîngerei. Potrivit surselor NordInfo, șoferul este căutat de poliție.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Sîngerei au confirmat informația, declarând că un astfel de caz este înregistrat și se află în curs de documentare.
Mașina șoferului buclucaș a fost ridicată și dusă la parcarea specială.
(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență
Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.
Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului
Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.