Conducerea SV a desfășurat o ședință de lucru cu delegația EUPM Moldova
Conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o ședință de lucru cu delegația Misiunii de parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, condusă de Philipp Schweers – șef al Departamentului Amenințări hibride și Securitate cibernetică. Aceasta fiind prima ședință a părților, a fost realizată o descriere a activităților desfășurate în cadrul Serviciului Vamal și respectiv reprezentanții EUPM Moldova au prezentat obiectivul, misiunea și acțiunile propuse pentru o ulterioară colaborare.
Astfel, în agenda discuțiilor s-au regăsit subiecte orientate pe contracararea fraudelor vamale, securitatea cibernetică, acțiuni de realizare a controlului vamal în contextul amenințărilor existente, dar și nemijlocit identificarea punctelor comune de conlucrare între părți.
În cadrul discuțiilor, directorul Serviciului Vamal, dl Igor Talmazan a mulțumit EUPM Moldova pentru interesul față de crearea și dezvoltarea unui parteneriat bilateral durabil, și a reiterat deschiderea instituției pentru cooperare pe aspectele de interes comun, prin realizarea acțiunilor menite să contribuie la combaterea infracționalității transfrontaliere și asigurarea securității economice a statului.
La rândul lor, reprezentanții EUPM Moldova au apreciat profesionalismul și deschiderea Serviciului Vamal al Republicii Moldova nemijlocit în tendința de ajustare a cadrului legal național la prevederile legislației Uniunii Europene, dar și în ceea ce ține de dezvoltarea și modernizarea sistemelor IT. În acest sens, oficialii europeni și-au arătat disponibilitatea de a sprijini Serviciul Vamal în dezvoltarea acțiunilor orientate spre reziliența sectorului de securitate în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică.
În încheierea ședinței, părțile și-au exprimat interesul comun de fortificare a dialogului bilateral, și au stabilit celule de contact, în scopul dinamizării procesului de cooperare.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.