Guvernul va aloca 100 de mln de lei pentru compensarea pierderilor fermierilor. Premierul Dorin Recean: „Vom identifica resurse suplimentare, dar trebuie să găsim și soluții pe termen lung”
Prim-ministrul a anunțat că, în următoarele două săptămâni, Guvernul va aloca 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție în agricultură pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii agricoli.
Sunt căutate resurse suplimentare financiare și non-financiare pentru sprijinirea fermierilor, sub formă de compensare a pierderilor, majorare a subvențiilor sau garantare a împrumuturilor de către stat.
„Schimbările climatice ne impun să ne adaptăm la noua situație, să implementăm tehnologii noi, să irigăm, să trecem de la cultivarea cerealelor la produse cu valoare adăugată înaltă. Să acționăm în perspectivă și pe termen lung, pentru că problema se repetă an de an și doar împreună o putem rezolva”, a spus prim-ministrul.
A mai fost discutat: accesul la finanțare ieftină, introducerea impozitului unic în agricultură, ajustarea accizelor la motorină, subvenționarea culturilor noi și per performanță la hectar, extinderea programului de împădurire. De asemenea, prim-ministrul a vorbit și despre instrumentele existente pentru agricultorii cei mai afectați de secetă.
„Am facilitat obținerea certificatului privind starea de forță majoră în cazul fiecărui fermier în parte. O stare de urgență în agricultură nu ajută, ci pune în pericol următorul an agricol”, a menționat șeful Executivului.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent au fost întocmite 2428 de acte de constatare a pierderilor suportate de agricultori, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 97 de mii de hectare de culturi agricole. Cea mai afectată cultură este porumbul.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.