Studenții vor trebui să declare dacă au folosit inteligența artificială la redactarea lucrărilor universitare
Studenții vor trebui să declare dacă au folosit inteligența artificială la redactarea lucrărilor de licență, masterat și doctorat, dar și în alte activități academice. Prevederea se regăsește în Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior, aprobat miercuri de Guvern.
Documentul introduce pentru prima dată reguli unitare privind utilizarea inteligenței artificiale în universități. Potrivit acestuia, instrumentele AI pot fi folosite doar în condițiile stabilite de fiecare instituție și trebuie declarate atunci când influențează evaluarea lucrării. Studenții le pot utiliza ca suport, dar nu pentru a genera integral lucrări prezentate ca fiind proprii, informează ipn.md.
Regulamentul califică abatere academică utilizarea neautorizată a inteligenței artificiale, inclusiv lipsa declarării sau folosirea ei cu impact semnificativ asupra rezultatului. Abaterile vor fi clasificate în minore, medii și grave. Sancțiunile pentru studenți pot include refacerea lucrării, anularea evaluării, neadmiterea la susținerea tezei sau exmatricularea. Cadrele didactice și conducătorii de teze pot fi sancționați disciplinar sau pot pierde temporar dreptul de a coordona sau evalua lucrări.
Universitățile vor fi obligate să își stabilească propriile reguli privind utilizarea inteligenței artificiale, să informeze studenții și profesorii și să creeze comisii de etică pentru investigarea încălcărilor. Regulamentul se aplică tuturor programelor și activităților academice din instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.
„Noile reguli oferă universităților instrumente clare pentru prevenirea și sancționarea fraudelor academice și contribuie la creșterea prestigiului și credibilității sistemului de învățământ superior din Republica Moldova”, a declarat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.