(FOTO) Start Campionatului Național la Sportul Aplicativ, ediția 2025 – în memoria salvatorilor și pompierilor căzuți la datorie
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne a dat startul, în dimineața zilei de 28 august 2025, celei de-a XXVIII-a ediții a Campionatului Național la Sportul Aplicativ – un eveniment dedicat memoriei pompierilor și salvatorilor care și-au pierdut viața în timpul misiunilor.
Evenimentul a început cu un serviciu de pomenire organizat în incinta IGSU, urmat de depunerea de flori la Memorialul „Gloriei Eterne” – un gest simbolic, în semn de omagiu adus celor 12 angajați ai IGSU decedați în misiuni, precum și celor patru membri ai echipajului aero-medical SMURD Iași, care și-au pierdut viața în tragicul accident de la Haragîș. De asemenea, conducerea IGSU i-a menționat pe angajați pentru performanțele și activitatea lor ireproșabilă.
Ceremonia oficială de deschidere s-a desfășurat pe Stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, în prezența doamnei Daniella Misail-Nichitn, ministra Afacerilor Interne, a colonelului Oprea Alexandru, șeful IGSU, precum și a numeroși ofițeri, subofițeri, veterani, foști colegi de breaslă și membri ai familiilor celor comemorați.
Pe parcursul a trei zile, 18 echipe din cadrul IGSU, din întreaga țară, se vor întrece în mai multe probe de sport aplicativ, printre care:
- pista cu obstacole și sporire a rezistenței (CrossFit)
- ștafeta 4x100 metri
- pista cu obstacole pe 100 de metri
- realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă
Pentru a asigura înregistrarea celor mai precise rezultate în fiecare probă, echipa de arbitri utilizează un sistem automatizat de cronometrare, bazat pe placa Arduino.
Competițiile vor culmina în data de 30 august 2025, cu festivitatea de premiere a celor mai bune echipe, care vor fi recompensate cu cupe și diplome pentru performanțele obținute.
Campionatul este organizat pentru a onora sacrificiul eroilor căzuți la datorie și cu scopul promovării spiritul de echipă, disciplina, pregătirea fizică și profesionalismul pompierilor și salvatorilor. Evenimentul, organizat anual, continuă să fie un simbol al devotamentului și angajamentului asumat de IGSU în misiunile de salvare a vieților omenești.
Campionatul Național la Sportul Aplicativ al salvatorilor și pompierilor este organizat începând cu anul 1995, fiind un simbol al respectului profund față de cei care și-au sacrificat viața în misiuni de salvare, de-a lungul istoriei Inspectoratului.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.