(FOTO) Noi percheziții în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hîncești
Ofițerii Direcției generale teritoriale Sud (DGT) a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au operat percheziții, în această dimineață, la administratori ai unei școli auto din Cimișlia. Aceștia sunt cercetați în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hîncești.
Potrivit materialelor cauzei, doi administratori ai școlii auto din orașul Cimișlia, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Astfel, bănuiții ar fi pretins și primit între 350 și 1000 de euro pentru un permis.
Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate la sediul școlii auto, domiciliul și în automobilul bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în euro și dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă. O persoană a fost reținută și plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar alta este cercetată în stare de libertate.
Amintim, că pe 19 septembrie 2023, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală în dosarul de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiul Hîncești, și doi intermediari au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.