Efros răspunde moldovenilor care se plâng pe cozile de la vama Leușeni: Noi facilităm timpul de documentare
Prin controlul comun la frontiera Leușeni-Albița se reduce timpul de documentare. Este precizarea făcută de ministrul de Interne, Adrian Efros, la emisiunea Rezoomat de la RLIVE TV, scrie Realitatea.MD.
Șeful MAI spune că moldovenii, nemulțumiți de schimbarea făcută, trebuie să înțeleagă care este diferența, totuși, dintre control comun și control coordonat.
„Trebuie să facem diferența între control comun și control coordonat. Controlul comun prevede ceea ce avem acum la Leușeni-Albița. Controlul coordonat este doar verificarea, o singură dată, a pașapoartelor și a unității de transport. (…) Noi acum suntem într-o infrastructură, suntem într-un punct, nu trebuie să trecem mai întâi pe partea moldovenească, ulterior pe partea română. Odată stopat, mijlocul de transport în punctul de trecere a frontierei, noi facilităm timpul de documentare, este mai puțin timp pentru documentare”, a precizat ministrul de Interne.
Amintim că punctul comun de trecere a frontierei Leușeni-Albița a fost pus în aplicare, în anul 2023, în perioada sărbătorilor pascale. Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României a fost semnat la 9 februarie 2023, în cadrul unei ceremonii, iar la doar o lună de la lansare, potrivit autorităților, timpii de control la frontieră s-au redus de două ori.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.