(VIDEO) Arsenal clandestin de arme și muniții, depistate de ofițerii INI, la domiciliul a doi braconieri, din Cahul
Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI au documentat în perioada 15 august – 8 octombrie curent mai multe persoane bănuite în deținerea ilegală a armelor și munițiilor în zona de sud a țării, precum și alte obiecte folosite la acțiuni de braconaj.
În timpul perchezițiilor la domiciliile a doi bărbați de 37 și 38 de ani, polițiștii au depistat și ridicat 139 de cartușe de calibrul 12 mm, 111 cartușe de calibrul 16 mm, două arme pneumatice, două arme lungi cu țeava lisă de model Simson şi TOZ, precum şi o armă cu țeava lisă de model „IJ 27” cu numărul și seria deteriorate prin ștergere, toate deținute ilegal și fără acte permisive.
De asemenea, au fost depistate încălcări la deținerea și păstrarea armelor de vânătoare deținute legal. Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).
Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni.
Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt alte persoane implicate.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.