Ucraina: Cel puțin 5 morți și 30 de răniți în lovituri rusești cu bombe ghidate la Harkov
Cel puțin cinci persoane au murit luni în lovituri rusești cu bombe ghidate asupra orașului Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional, relatează AFP.
'Bilanțul atacului rusesc cu bombe aeriene ghidate asupra Harkovului a crescut la cinci morți. Treizeci de răniți se află în spitale, dintre care trei în stare gravă', a declarat guvernatorul regiunii, Oleg Sinugubov, pe canalul Telegram.
Anterior, autoritățile locale anunțaseră un bilanț al atacurilor de cel puțin trei morți și 29 de răniți, potrivit dpa.
Primarul Igor Terehov a postat pe Telegram că în prezent continuă căutarea persoanelor blocate sub dărâmăturile unor clădiri rezidențiale. De asemenea, a spus el, un depozit a luat foc.
Terehov a pus că forțele ruse au atacat orașul cu așa-numitele bombe ghidate. Avioanele de luptă lansează aceste bombe din propriul spațiu aerian, după care ele zboară în mod controlat până la țintă pe distanțe care pot ajunge la zeci de kilometri.
Cei doi responsabili au sus că trei copii au fost răniți în atac.
Potrivit guvernatorului Sinegubov, forțele rusești au vizat Harkov, oraș apropiat de frontiera cu Rusia și de linia frontului, cu trei bombe aeriene ghidate care au lovit în special o zonă industrială și un imobil de locuit.
Moscova, care dezminte că vizează infrastructuri civile, și-a intensificat bombardamentele pe teritoriul ucrainean în ultimele săptămâni, la peste patru ani de la lansarea invaziei sale la scară mare în Ucraina.
Capitala Kiev, care este lovită atât noaptea cât și în timpul zilei, a avut de suferit recent din cauza unor lovituri asupra unor poduri, care au provocat ambuteiaje gigantice.
Sursa: agerpres.ro
(VIDEO) Ploi torenţiale în Spania - Doi morţi în provincia Barcelonei, aflată în stare de alertă
Ploile torenţiale care se abat asupra estului Spaniei şi menţin oraşul Barcelona şi împrejurimile sale în stare de alertă au provocat moartea a două persoane, au anunţat duminică autorităţile, care au avertizat asupra riscului de inundaţii şi de revărsare a râurilor.
Protestele liceenilor din Franţa: Unui adolescent i-a fost smulsă mâna după ce a ridicat o grenadă în timpul confruntărilor cu poliţia. Tentativă de incendiere a unui liceu, cu elevii înăuntru
Un adolescent de 15 ani care lua parte la protestele liceenilor şi-a pierdut mâna după ce a ridicat o grenadă de dispersare pentru a o arunca înapoi către forţele de ordine, luni dimineaţa, în confruntările din faţa unui liceu din Lens, în Pas-de-Calais (nordul Franţei), relatează Le Figaro.
G7 va pune la dispoziţie 100 de milioane de barili de motorină şi ţiţei prin intermediul AIE, pentru a determina scăderea preţurilor. Trump anunţă că şi Europa a decis să-i facă pe plac şi să pună pe piaţă din rezervele de motorină pe care le are
Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), pentru a încerca să stabilizeze pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.