Moldatsa după cazul tânărului angajat care s-a sinucis: „Toți controlorii de trafic aerian sunt supuși periodic unor evaluări medicale și psihologice”
Î.S. „MOLDATSA” își exprimă profunda tristețe și regret în legătură cu decesul controlorului de trafic aerian, survenit în data de 13 mai 2025, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de autoritățile competente. „Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, colegii și prietenii acestuia. Le transmitem sincere condoleanțe și toată susținerea noastră în aceste momente extrem de dureroase”, se arată într-un comunicat al instituției.
În același mesaj, Moldatasa face un apel public la respectarea memoriei colegului nostru și la evitarea concluziilor premature.
„Investigațiile oficiale sunt în desfășurare, iar orice interpretări nefondate pot amplifica suferința celor afectați. Toți controlorii de trafic aerian sunt supuși periodic unor evaluări medicale și psihologice, conform reglementărilor Autorității Aeronautice Civile, pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranță în domeniu”, se mai arată în același mesaj.
Amintim că reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia unui fragment din procesul penal inițiat de către oamenii legii, după ce tânărul și-ar fi pus capăt zilelor.
Astfel, potrivit însemnărilor făcute în document, se menționează că: „în apartamentul nr.44 situat pe adresa menționată mai sus, în camera cet. Lozan Cătălin au fost depistate mai multe foi scrise de mână unde a stipulat că este „Cererea spre Iad”, că nu are scăpare din situație, că primește decizii proaste. Totodată este scris că o singură scăpare este sinucidul”.
Presa a scris că motivul suicidului ar fi fost unele probleme tot mai serioase, pe care tânărul le avea la serviciul cu șefii săi. Aceștia l-ar fi umilit deseori, utilizând metode de intimidare implementate în fosta armată sovietică.
Autoritatea Aeronatică Civilă a venit azi cu o reacție în care a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate. Totodată, Autoritatea a inițiat o investigație în cadrul Î.S. MoldATSA, care include verificarea procedurilor interne legate de climatul organizațional.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.