Mai multe benzi dedicate pentru un transport public rapid și eficient în Chișinău
În efortul de a îmbunătăți serviciile de transport public și de a facilita deplasarea rapidă a autobuzelor și troleibuzelor, Primăria Municipiului Chișinău continuă să dezvolte benzile dedicate pentru vehiculele de rută.
Implementate pentru prima dată în 2020, aceste benzi asigură conexiuni rapide între sectoarele orașului și contribuie la creșterea eficienței serviciilor de transport public, reducând timpii de așteptare și sporind accesibilitatea pentru locuitorii și vizitatorii Capitalei.
Anul 2024 marchează o extindere semnificativă a acestui proiect, cu 7,4 km de benzi noi implementate pe trei dintre cele mai importante artere ale orașului: bulevardul Decebal, străzile Alba Iulia și Gheorghe Asachi.
Astfel, până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.
În plus, sunt în curs de coordonare proiectele pentru extinderea benzilor dedicate pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița), iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare.
Primăria își continuă angajamentul de a dezvolta un transport public mai eficient și accesibil, contribuind la crearea unei mobilități urbane durabile și rapide pentru cetățeni.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.