Femeie, condamnată la 7 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei moldovence în Dubai
O femeie de 35 de ani a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane. Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, inculpata a fost recunoscută vinovată, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de angajare a persoanelor în câmpul muncii și de a exercita activități conexe transportării de persoane pe o perioadă de 3 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, inculpata, la începutul anului 2014, aflându-se în orașul Dubai, Emiratele Arabe Unite, acționând împreună și prin înțelegere prealabilă cu o altă femeie, care a decedat și cu un bărbat, ( în privința căruia a fost pronunțată deja o decizie irevocabilă de condamnare pentru trafic de ființe umane), în scop de profit, precum și urmărind scopul exploatării sexuale comerciale a persoanei, prin înșelăciune, au indus în eroare o femeie privind faptul angajării în or. Dubai în calitate de vânzătoare la un magazin, pentru un salariu atractiv. Abuzând de poziția de vulnerabilitate, manifestată prin situația financiară precară a victimei, au organizat perfectarea actelor și transportarea acesteia în orașul de destinație, ulterior cazând-o împreună cu alte femei și deposedând-o de pașaport.
Prin aplicarea violenței fizice și psihice față de victimă, sub pretextul că au cumpărat-o la prețul de 1500 dolari SUA, au exploatat-o sexual, prin organizarea prestării de către ultima, a serviciilor sexuale diferitor clienți, până la începutul anului 2017, atunci când victima a reușit să fugă.
Inculpata a pledat nevinovată.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.