Cel puţin cinci morţi în Ucraina, în atacuri ruse vizând mai multe regiuni
Cel puţin cinci persoane au fost ucise în atacuri ruseşti în mai multe regiuni ucrainene, în noaptea de duminică spre luni şi luni dimineaţa, anunţă autorităţile ucrainene, relatează AFP.
La Hramatorsk, un oraş situat în estul Ucrainei, în apropierea liniei frontului, ameninţat de înaintarea trupelor ruse, trei persoane au fost iucise luni dimineaţa, a anunţat şeful Administraţiei Militare din oraş, Oleksandr Goncearenko.
În Regiunea Cernihiv (nord), o femeie născută în 1937 a fost ucisă în noaptea de duminciă spre luni.
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost ucis într-un atac rus cu dronă care a vizat mai multe zone în regiunea Dnipropetrovsk (est), anunţă autorităţile locale.
”Salvatorii i-au scos corpul dintre dărâmăturile uneia dintre casele distruse”, a anunţat şeful Administraţiei Regionale Olksandr Ganja.
Invazia rusă a Ucrainei a intrat în al cincilea an, în pofida faptului că Stateole Unite au exercitat presiuni în vederea unei soluţionări diplomatice a conflictului.
Mai multe runde de negocieri mediate de către americani au avut loc recent - fără rezultate concrete.
Sursa: news.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.