Dodon: PAS și-a trimis provocatorii la protestul nostru. S-a dorit destabilizarea situației
„PAS și-a trimis provocatorii la protestul nostru. S-a încercat destabilizarea situației”, a acuzat unul dintre liderii Blocului Patriotic, Igor Dodon, după manifestația desfășurată pe 29 septembrie în fața Parlamentului. Fostul președinte susține că, deși protestul a adunat mii de participanți, poliția ar fi încercat să blocheze accesul oamenilor spre centrul capitalei, iar guvernarea ar fi urmărit intenționat tensionarea și destabilizarea situației, transmite IPN.
Potrivit lui Igor Dodon, la manifestația din fața Parlamentului, ar fi participat aproximativ o mie de persoane, în timp ce alte câteva mii nu ar fi ajuns în centrul capitalei, fiind blocate pe drum de către poliție.
„Poliția a încercuit Chișinăul. Noi am ieșit la protest pe 29 septembrie, ne-am expus poziția, dar au fost provocatori din partea PAS-ului. PAS și-a trimis provocatorii ca să provoace altercații în timpul protestului. Bine că i-am ținut în frâu pe ai noștri. Le-am spus oamenilor că ajunge, pentru că noi nu am vrut să ajungem la destabilizări”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
În același timp, politicianul a subliniat că formațiunea sa nu și-a dorit confruntări violente și nici destabilizarea situației din țară, iar din acest motiv protestatarii au fost dispersați.
„Eu sunt om de stat, niciodată nu voi admite ca protestele pe care le organizez să ducă la destabilizarea țării. Noi n-o să dăm foc niciodată la țară. Noi nu am permis ca protestul organizat de noi să se transforme în scenariul nu știu cui. De aceea, le-am spus oamenilor să meargă acasă. Dacă mai țineam protestul o oră, nu știu la ce era să se ajungă”, a mai spus Igor Dodon.
Cu referire la participarea persoanelor din regiunea transnistreană, liderul Partidului Socialiștilor a negat acuzațiile că acestea ar fi fost aduse organizat de către socialiști. „Oamenii din regiunea transnistreană nu erau aduși de noi. Noi nu am adus oameni din regiunea transnistreană. Au fost doar colegii noștri de partid, care au ajuns până la Chișinău. Mulți n-au ajuns pentru că i-au oprit pe drum. Cine voia să facă asta? Poate erau agenți ai SIS-ului care încercau să provoace spiritele. Nu cunoaștem”, a precizat liderul socialiștilor.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, în timpul protestului de luni, 29 septembrie, 31 de persoane au fost documentate la inspectoratele de poliție Centru și Buiucani. Autoritățile au precizat că majoritatea celor reținuți provin din regiunea transnistreană.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.