R.Moldova va negocia acorduri cu România și Ucraina privind repatrierea copiilor neînsoțiți, aflați în situație de dificultate sau de risc
Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizele consultative, în cadrul ședinței de astăzi, privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și Acordului dintre Republica Moldova și România cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți la locul habitual de trai al acestora.
Semnarea acordurilor va oferi soluții prompte și eficiente de realizare a repatrierii copiilor neînsoțiți, aflați în situație de dificultate sau de risc. De asemenea, acordurile vor permite alinierea cadrului normativ național și a practicilor din domeniul protecției copilului la prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Coordonarea implementării acordurilor bilaterale cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți și a copiilor rămași fără ocrotire părintească la locul habitual de trai al acestora va fi realizată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și autoritatea centrală din țara cu care se va semna acordul.
De menționat că, din anul 2007 și până în prezent, în Republica Moldova au fost repatriați 488 de copii.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.