Scumpirea transportului în capitală: abonamentele cumpărate până pe 1 mai rămân valabile

Abonamentele pentru transportul public din Chișinău, cumpărate până pe 1 mai, rămân valabile și pot fi folosite în continuare de cetățeni. Precizarea a fost făcută de directorul interimar al Direcției generale mobilitate urbană, Dorin Ciornîi, în contextul majorării tarifelor și scumpirii abonamentelor, transmite IPN.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 6 aprilie 2026, 19:48
transport

În baza unei dispoziții semnate de primarul capitalei, Ion Ceban, prețul abonamentelor de transport va crește cu până la 17%. În context, edilul a menționat că transportul public rămâne gratuit pentru aproximativ 18 categorii de persoane, numărul beneficiarilor ridicându-se la aproape 300 de mii, dintre care circa 200 de mii sunt pensionari.

Ultima majorare a tarifelor la transportul public din Chișinău a avut loc în iulie 2022, când prețul unei călătorii a crescut de la 2 la 6 lei. Începând cu 1 mai, tariful va crește de la 6 la 7 lei, ca urmare a majorării semnificative a prețurilor la carburanți.