Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia: „Nu vom permite acest lucru”
Finlanda a lansat un avertisment dur către Ucraina după o serie de incidente în care drone îndreptate spre ținte din Rusia au pătruns sau au deviat în spațiul aerian finlandez, oficialii de la Helsinki subliniind că astfel de situații sunt „inacceptabile” și trebuie prevenite.
Finlanda a condamnat marţi încălcarea spaţiului său aerian de către două drone ucrainene rătăcite în timpul unui atac efectuat duminică asupra portului rus Primorsk, în apropiere de Sankt Petersburg, incident care urmează altora de acelaşi fel din martie şi aprilie, relatează Agerpres.
„Nu vom permite acest lucru. (Ucraina) trebuie să-şi planifice operaţiunile în aşa fel încât să reducă la minimum riscul ca dronele să devieze din cauza interferenţelor (provocate de sistemele de război electronic n.red) ruseşti, pentru a preveni astfel de incidente”, a declarat ministrul finlandez al apărării, Anti Hakkanen.
„Folosirea spaţiului nostru aerian pentru acest tip de operaţiuni este total interzisă. Am transmis foarte clar statului ucrainean că inclusiv dronele care se rătăcesc din cauza unei neglijenţe sunt acţiuni reprobabile”, a adăugat oficialul finlandez. Finlanda a detectat duminică două drone care survolau spaţiul său aerian în apropierea frontierei cu Rusia, îndreptându-se spre regiunea rusă Leningrad.
Potrivit ministrului Hakkanen, Forţele Aeriene finlandeze au ridicat imediat de la sol mai multe avioane de vânătoare şi elicoptere pentru a urmări dronele, dar au decis să nu le doboare, întrucât se aflau în proximitatea graniţei cu Rusia.
Acestea nu sunt primele incidente cu drone ucrainene care au deviat de la traiectorie şi au ajuns în Finlanda, în loc să lovească ţintele ruseşti spre care erau direcţionate, în special porturile petroliere ruseşti Primorsk şi Ust-Luga de la Marea Baltică. Astfel, în martie şi aprilie au fost descoperite pe teritoriul acestei ţări patru drone ucrainene prăbuşite. Incidente similare au fost semnalate în statele baltice Estonia şi Letonia.
Guvernul ucrainean şi-a cerut scuze pentru aceste incidente, dar a susţinut că Rusia ar fi redirecţionat intenţionat cu sistemele sale de război electronic unele dintre aceste drone către Finlanda şi statele baltice.
Premierul finlandez, Petteri Orpo, a discutat aceste incidente cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul unei întâlniri care a avut loc duminică în capitala armeană Erevan în marja summitului Comunităţii Politice Europene (CPE). Potrivit presei finlandeze, Zelenski i-a promis premierului Orpo că Ucraina va lua măsuri de precauţie suplimentare pentru ca dronele sale să nu mai ajungă în spaţiul aerian finlandez.
Sursa: digi24.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.