O nouă grădiniță se află în proces de construcție în suburbiile municipiului Chișinău
Grădinița din satul Bîc, comuna Bubuieci, va fi prima instituție preșcolară din localitate. Noua grădiniță va avea 160 de locuri. Instituția preșcolară din satul Bîc va fi a treia construită din temelie în ultimii ani în suburbiile Capitalei, după cele din satul Brăila, comuna Băcioi și orașul Sîngera. Proiectul investițional este implementat cu sursele alocate din bugetul municipal, bugetul local și cel de stat.
În cadrul unei vizite în suburbie, viceprimarul Capitalei, Olga Ursu a discutat cu reprezentanții administrației locale din Bubuieci despre procesul de construcție, termene, costuri și necesități.
După ajustarea proiectului de execuție, cheltuielile pentru construcția din temelie a grădiniței vor depăși valoarea de 52 de milioane de lei. Construcția a început în a doua jumătate a anului 2022 și se estimează a fi încheiată în anul 2026.
Din bugetul municipal s-au alocat peste 4 milioane de lei pentru lucrările de terasament și ridicarea fundamentului. În acest an, municipalitatea a bugetat peste 6 milioane de lei pentru construcția grădiniței din satul Bîc.
Până la această etapă au fost executate 20 la sută din lucrări. Au fost ridicate două etaje, construit acoperișul, urmează să fie instalate geamurile și ușile exterioare.
Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu căldură și apă caldă.
Viceprimarul a mers și la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din comuna Bubuieci, unde și în acest an din bugetul municipal vor fi alocate surse financiare pentru modernizarea infrastructurii.
Astfel, la grădinița nr. 1 urmează să fie construit un gard nou, cel existent are o vechime mai mare de jumătate de secol. Proiectul cu o valoare de 1,2 milioane de lei va fi implementat cu sursele alocate de Primăria Chișinău și Primăria Bubuieci. În bugetul municipal pentru aceste lucrări sunt prevăzute 900 de mii de lei.
De asemenea, din bugetul municipal vor fi alocate 370 de mii de lei pentru cofinanțarea proiectului de pavare a curții grădiniței nr. 2.
În anul 2022, Primăria Chișinău a investit 1,2 milioane de lei în lucrările de construcție a unui nou acoperiș la grădinița nr. 1 și a unui gard și pavarea parțială a curții de la grădinița nr. 2.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.