Un moldovean a prezentat polițiștilor români de frontieră, un talon de inspecție tehnică periodică fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit un talon de inspecție tehnică periodică fals, pe care un bărbat din Republica Moldova l-a prezentat la control pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Polonia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisului privind inspecția tehnică periodică, similar celor eliberate de autoritățile din Franța, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind falsificat.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în luna decembrie a anului trecut, a planificat împreună cu un văr o călătorie în Franța, dar deoarece a realizat că nu are efectuată inspecția tehnică periodică pentru autoturism, cel din urmă i-a propus ca prin intermediul unei persoane din Franța, pentru suma de 100 de euro, să rezolve problema. În cursul săptămânii trecute a primit în plic colantul pe care l-a aplicat în certificatul de înmatriculare fără a ști că este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.