UPDATE // (FOTO) Două mașini făcute zob, la Sîngerei. Sunt victime
Potrivit poliției, în accident au fost implicate două mașini de marca Mercedes-Benz și Volkswagen. Șoferul Volkswagen-ului ar fi pierdut controlul volanului și s-a ciocnit în celălalt automobil, care se deplasa regulamentar.
Unul dintre șoferi a fost transportat la spital cu traumatisme ușoare, celuilalt i s-a acordat ajutorul medical la fața locului.
Știrea Inițială
Două mașini au fost grav avariate, după ce în această dimineață au fost implicate într-un grav accident rutier în raionul Sîngerei.
Potrivit datelor preliminare, în urma impactului ambele automobile au fost părăsit partea carosabilului și au ajuns pe acostament fiind transformate în două mormane de fiare contorsionate.
Totodată, două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru a le fi acordat ajutorul medical necesar.
Știrea se actualizează.
(SURSE) Nou scandal la Ministerul Apărării. Un militar, reținut pentru mai multe infracțiuni, inclusiv ar fi încercat să violeze o pensionară, la Căușeni
Un individ a fost reținut, fiind vizat întrei cauze penale, pentru comiterea acțiunilor cu caracter sexual şi violare de domiciliu. Sursele PulsMedia.MD susțin că acesta ar fi un militar în cadrul unei unități de la Chișinău a Ministerului Apărării
(VIDEO) Hașiș livrat de curieri Glovo în Chișinău. Autorul schemei, ridicat de mascații BPDS „Fulger”
Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani investighează activitatea unui bărbat de 35 de ani, originar din Taraclia, suspectat că ar fi implicat în distribuirea drogurilor prin intermediul serviciilor de curierat pe teritoriul capitalei. Potrivit surselor apropiate anchetei, individul ar fi apelat la serviciile curierilor Glovo.
Bărbat din Bălți, denunțat la CNA după ce ar fi luat bani pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere
Un bărbat din Bălți este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2150 de euro și 1000 de lei de la doi soți, susținând că îi poate ajuta să obțină permise de conducere de categoria B.