Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității deputatei Marina Tauber pentru amestec în înfăptuirea justiției
Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității deputatei Marina Tauber în vederea trimiterii cauzei penale în instanța de judecată penală, pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 303 alin (3) din Codul penal, care prevede amestecul în înfăptuirea justiției.
Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 57 de deputați, după ce Parlamentul a recepționat o cerere semnată de procurorul general interimar, Ion Munteanu.
Conform procedurii, cererea și materialele prezentate de Procurorul general interimar au fost transmise Comisiei juridice, numiri și imunități, care s-a convocat în ședință, iar Marina Tauber a participat la discuții. Ulterior, a fost prezentat în plen raportul și proiectul de hotărâre pe marginea examinării cererii.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului după ascultarea sa.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.
PLDM critică politica fiscală pentru 2027 și cere Parlamentului să nu adopte majorările de taxe fără evaluări de impact
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, acuzând Guvernul că încearcă să majoreze veniturile bugetare prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și introducerea unor noi obligații fiscale, fără a crea mai întâi condiții pentru dezvoltarea economiei.