Doi polițiști, luați la puricat de CNA. Unul a fost reținut

Un polițist a fost reținut, iar altul este documentat în stare de libertate pe parcursul zilei de ieri, 24 Octombrie, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 25 octombrie 2023, 09:06
INSP

În primul caz este vorba despre un inspector superior din cadrul Direcției de Patrulare Centru a INSP. Acesta a fost încătușat ieri, în jurul orei 10:40, la intersecția străzii Ion Creangă cu strada Alba Iulia, din sectorul Buiucani, de către ofițerii CNA fiind suspectat de corupere pasivă.

Angajatul INSP a fost reținut pentru 72 de ore în izolatorul CNA.

În cel de-al doilea caz este vorba despre un angajat al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, care se află în concediu pentru îngrijirea copilului. Acesta fost documentat de către ofițerii CNA fiind suspectat de corupere pasivă.

Omul legii este cercetat în stare de libertate.

(VIDEO)Tânără jefuită ziua în amiaza mare pe o stradă din Chișinău

Un bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani, fiind suspectat de comiterea unui jaf. Potrivit probatoriului acumulat, acesta ar fi sustras în mod deschis un telefon mobil din mâna unei tinere, în timp ce se afla pe o stradă din sector, după care a fugit într-o direcție necunoscută.