CNA desfășoară percheziții la Ialoveni într-un dosar ce vizează executarea defectuoasă a unui contract de antrepriză de circa 40 de milioane de lei
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu la implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni.
Cauza vizează executarea unui contract de antrepriză în valoare de circa 40 de milioane de lei, având ca obiect construcția sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate într-o localitate din raionul Ialoveni.
În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că, în perioada anilor 2013–2024, administratorul companiei contractate pentru executarea lucrărilor, deși avea obligația contractuală de a realiza proiectul în conformitate cu documentația tehnică, normele în construcții și termenele stabilite, ar fi admis în mod intenționat abateri de la prevederile contractuale și de la proiectul de execuție. Ca urmare a acestor acțiuni, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, deși administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract.
În vederea evaluării situației reale și identificării cauzelor care au împiedicat finalizarea proiectului, autoritățile publice locale au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către ÎS „Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor”. Concluziile expertizei au relevat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție, lucrările executate necorespunzând, în mare parte, proiectului aprobat. Totodată, s-a constatat că pentru remedierea situației și valorificarea investiției publice sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, costurile estimate pentru acestea depășind 2 milioane de lei.
La această oră au loc percheziții în mai multe locații din raioanele Ialoveni și Telenești, în scopul acumulării probelor, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.