(FOTO) Grav accident cu implicarea unui șofer băut în Chișinău
Un bărbat a fost reținut, după ce ar fi urcat băut la volan și a provocat un accident rutier. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:18, pe strada Zimbrului din capitală, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor ar fi vorba despre șoferul unui automobil de marca Toyota care s-ar fi izbit violent într-un alt vehicul. Din fericire, în urma accidentului au fost avariate doar mașinile nefiind înregistrate victime s-au persoane traumatizate.
Totodată, în urma cercetării la fața locului, oamenii legii au stabilit că Toyota era condusă de un șofer în stare de ebrietate. Rezultatele aparatului Drager au arătat că acesta avea o concetrație de 0,61 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost intentat un dosar penal, iar dânsul a fost reținut pentru 72 de ore.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.
Permis de conducere contra 3500 de euro. CNA și procurorii au reținut un bărbat din Cahul într-un dosar de trafic de influență
Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 3500 de euro în schimbul facilitării obținerii unui permis de conducere.
Bărbat accidentat mortal de o mașină, la Ialoveni. Șoferul căutat de poliție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe carosabil, noaptea trecută, în raionul Ialoveni.