Copilul lovit de o motocicletă în raionul Rîșcani este internat în Secția de Neurochirurgie

Copilul de cinci ani care a avut de suferit în accidentul rutier produs miercuri, 20 august, în raionul Rîșcani este internat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Potrivit responsabililor instituției, micuțul este în stare grav medie.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 21 august 2025, 16:14
Copilul lovit de o motocicletă în raionul Rîșcani este internat în Secția de Neurochirurgie
„Pacientul în vârstă de 5 ani se află actualmente internat în Secția de Neurochirurgie, fiind în stare grav medie, dar stabilă la momentul actual. Îi sunt acordate toate îngrijirile medicale corespunzătoare”, a declarat pentru Realitatea.md, purtătorul de cuvânt al IMU, Maxim Cazacu.

Viața acestuia se află în afara pericolului.

Amintim că un adolescent de 15 ani, aflat la ghidonul unei motociclete de model „Viper”, a lovit minorul, care se afla la joacă împreună cu alți copii în zona unei păduri din apropiere. Șoferul a părăsit locul faptei, după care a fost găsit de oamenii legii.