Poliția Națională „înarmată” de guvernul Germaniei. Nou lot important de echipamente pentru prevenirea crizelor și combaterea criminalități
Inspectoratul General al Poliției a intrat în posesia unui nou lot important de echipamente, oferit prin proiectul „Consolidarea Poliției Naționale în prevenirea crizelor și combaterea criminalității”, implementat de GS Foundation și finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania.
Ceremonia oficială de transmitere a avut loc la sediul IGP, în prezența conducerii instituției și a directorului operațional al Fundației pentru Reforma Globală în Sectorul de Securitate (GS Foundation), Stefan Schwarz.
Donația include drone, echipamente de investigare și tehnică criminalistică ultramodernă, capabilă să analizeze compoziții chimice ale urmelor găsite la locul faptei, precum vopsea, sticlă, metale, sol sau fibre textile fără a compromite probele.
Odată cu livrarea bunurilor, polițiștii au beneficiat și de instruiri specializate, aliniate standardelor internaționale, pentru a asigura utilizarea eficientă a tehnicii primite.
Reprezentanții GS Foundation au subliniat că Germania va continua să sprijine modernizarea Poliției Naționale, iar acest lot de echipamente reprezintă un nou pas în direcția consolidării capacităților operaționale ale instituției și a creșterii nivelului de siguranță pentru cetățeni.
Șeful Poliției Naționale a exprimat recunoștință partenerilor externi pentru contribuția constantă la dezvoltarea și modernizarea sistemului polițienesc din Republica Moldova.
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.