UPDATE // (VIDEO) Accident cu implicarea unui autocar pe traseul Hîncești - Chișinău. Sunt victime
UPDATE // Potrivit poliției, un bărbat de 41 ani, conducând o Toyota, ar fi tamponat în partea din spate un autocar condus de un bărbat de 42 ani, ambele mijloace de transport se deplasau spre municipiul Chișinău.
În urma impactului, doi pasageri din Toyota de 26 și respectiv 33 ani au fost transportați la spitalul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău.
Știrea Inițială
Un automobil a fost grav avariat, după ce s-a ciocnit cu un autocar. Accidentul a avut loc în această dimineață pe traseul Hîncești - Chișinău, în apropiere de orașul Ialoveni.
Imagini de la locul accidentului au fost surprinse de martori oculari și distribuite pe rețelele de socializare. În acest moment, nu se cunoaște dacă în urma impactului au fost raportate victime.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.