Serghei Ivanov: Este decisiv, ca acest legislativ să redea speranța poporului Republicii Moldova, care ne-a desemnat să-l reprezentăm
Deputatul fracțiunii „Partidul Nostru” în Parlamentul Republicii Moldova, Serghei Ivanov, a făcut apel la responsabilitate și colaborare în noul Legislativ. El a subliniat că atât opoziția, cât și guvernarea trebuie să acționeze pentru binele cetățenilor și să evite orgoliile politice și spectacolele inutile.
„Îmi doresc ca acest Parlament, atât opoziția, cât și guvernarea, să nu facă show-uri, ci să gândească și să acționeze pentru binele poporului. Funcția vitală a opoziției este să vegheze ca puterea să nu derapeze de la ceea ce își dorește poporul, dar și de la promisiunile pe care le-a făcut partidul de guvernare în campanie”, a declarat deputatul la postul de televiziune public „Moldova1”.
Totodată, el a îndemnat toate forțele politice să colaboreze pentru proiecte care să aducă beneficii reale cetățenilor și să sprijine reformele în interesul dezvoltării statului.
„Iar dacă aceste promisiuni sunt în interesul dezvoltării statului Republica Moldova, ele sunt binevenite. Îndemn, de asemenea, toți colegii din opoziție să avem viziuni clare și să venim nu doar cu critici, ci și cu un aport semnificativ. Iar atunci când facem critici – să fie constructive și bine argumentate. E timpul să lăsăm orgoliile la o parte, să demonstrăm că putem fi verticali și că în Parlament nu este loc de circ, show și orgolii. Este foarte important, chiar decisiv, ca acest legislativ să redea speranța poporului Republicii Moldova, care ne-a desemnat să-l reprezentăm!”, a conchis Serghei Ivanov.
Serghei Ivanov este fermier, agricultor în a treia generație. În Parlament el a fost ales președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară.
Partidul Nostru cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după tragedia de la Măgdăcești
Partidul Nostru cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, în contextul cazurilor recente de violență domestică soldate cu victime. Reprezentanții formațiunii au participat la protestul organizat în fața Ministerului Afacerilor Interne, după tragedia de la Măgdăcești.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.