Sinteza săptămânală: CNA raportează mai multe activități, pe componenta de combatere a corupției
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale.
În urma denunțurilor făcute, au fost pornite 2 dosare pe trafic de influență. În primul caz, un locuitor al mun. Chișinău a fost reținut în flagrant pentru că ar fi promis unei persoane să urgenteze importul automobilelor cu rulaj din Uniunea Europeană în schimbul a 1000 de euro și a fost reținut pentru 72 de ore. În al doilea caz, o femeie din Drochia ar fi pretins 1800 de euro pentru a ajuta un bărbat să obțină mai ușor permisul de conducere.
Menționăm că la moment, 6 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 6 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 4 cauze penale.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de circa 4,8 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Direcției Generale Urmărire Penală a CNA. Printre acestea se numără 10 conturi bancare, o încăpere locativă, un mijloc de transport, un teren pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de spălare de bani. Peste 3 milioane de lei au fost confirmate prin încheieri judecătorești pe sechestre aplicate anterior. Totodată, a fost emis un ordin de înghețare pe un cont bancar în valoarea de 500 de mii de euro și 143 de mii de lei au fost depuse pe conturile trezoreriale ale Agenției.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 17 rapoarte de expertiză și 5 de avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. De asemenea, au fost finalizate 8 expertize criminalistice, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 82 de expertize. În perioada menționată au fost organizate 14 instruiri anticorupție pentru 790 de persoane. CNA notifică inițierea a 3 analize operaționale, eliberarea a 83 de caziere de integritate, recepționarea a 50 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1510 de materiale în cancelaria Centrului.
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul deținutului ucis de un polițist de la IP Călărași
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat în legătură cu decesul unui deținut, în incinta Judecătoriei Strășeni. Acesta și- pierdut viața în urma unui incident în care a fost implicată escorta poliției.
(VIDEO) Tâlhari cu ghinion în Chișinău. Au amenințat cu cuțitul două persoane, dar oricum nu au găsit nimic bun furat
Trei tineri de 19, 20 și 25 de ani, originari din Chișinău, raioanele Șoldănești și Hîncești, au fost reținuți de polițiștii sectorului Centru, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării în capitală.
Focuri de armă la Judecătoria Strășeni, după ce un deținut a vrut să evadeze
Un deținut a fost rănit mortal, după ce a încercat să evadeze în timă ce era escortat la Judecătoria Strășeni. Individul în vârstă de 23 de ani, condamnat pentru huliganism, se afla sub escorta angajaților Inspectoratului de Poliție Călărași.