Crăciun „stropit cu sânge”, la Șoldănești. Bărbat atacat cu cuțitul de iubita sa, după ce ar fi luat-o la pumni
Un bărbat a avut nevoie de îngrijir medicale, după ce a fost rănit cu cuțitul de către iubita sa. Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:00, în localitatea Șipca, din raionul Șoldănești, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Potrivit surselor, este vorba despre un bărbat de 40 de ani care a solicitat intervenția unei ambulanțe, după ce ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de către concubina sa, de aceeași vârstă.
La fața locului a intervenit și un echhipaj de poliție pentru a documenta cazul. Oamenii legii au stabilit că cei doi concubini ar fi consumat alcool împreună, ulterior între ei s-a iscat o ceartă care a culminat într-o bătaie.
Individul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnul concubinei sale, iar dânsa pentru a se apăra, ar fi luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat agresorului o lovitură în regiunea pieptului.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat la spital unde a fost diagnosticat cu o plagă de cuțit nepenetrantă. Acestuia i-a fost acordat ajutor medical, după care a refuzat să fie internat în spital și s-a deplasat spre domiciliu.
Sursele noastre apropiate anchetei mai menționează că cei doi nu s-au aflat în vizorul poliției și până în prezent nu au fost înregistrate cazuri de violență în familie.
Individul a depus o plângere pe numele concubinei, iar aceasta este cercetată penal în stare de libertate.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.