Trei arme pneumatice nedeclarate, depistate de vameșii de la Leușeni
Trei pistoale pneumatice, ascunse în cadrul controlului vamal, au fost depistate la vama Leușeni. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce, pe sensul de intrare în R. Moldova, s-a prezentat pentru control un autoturism de model „Volkswagen Passat”, care se deplasa din România.
În timpul controlului, șoferul și pasagerul acestuia au declarat că transportă doar bunuri personale.
În urma controlului detaliat al mijlocului de transport, printre bagajele personale au fost depistate trei arme pneumatice, care nu au fost declarate autorității vamale.
Bunurile aparțineau pasagerului, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 25 de ani.
Armele pneumatice au fost ridicate și sunt pasibile de confiscare specială, iar investigațiile continuă.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.