(VIDEO) Șapte tinere exploatate sexual în Chișinău. Șase tineri luați pe sus cu mascații BPDS „Fulger”
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au destructurat o rețea de exploatare sexuală a șapte fete în Chișinău, dintre care trei sunt adolescente.
Membrii rețelei sunt șase tineri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, care după reținerea lor cu sprijinul angajaților „Fulger” au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Doi dintre aceștia au fost reținuți și plasați în arest preventiv încă în noiembrie 2025, iar acum au fost reținuți și ceilalți patru.
Cele șapte fete cu vârste cuprinse între 15 și 20 sunt din familii cu probleme sociale și financiare, din Nord Estul și Centrul țării. Astfel, învinuiții au profitat de starea lor precară și le-au promis câștiguri mari. În acest scop, în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, membrii grupului infracțional au închiriat apartamente în Chișinău, unde organizau transportarea clienților, cu care comunicau telefonic în baza cartelelor telefonice fără abonament, astfel încât să evite indicarea numelor lor, pentru ca să nu fie ușor găsiți de autorități. Iar între ei, învinuiții comunicau pe aplicația mobilă criptată Telegram.
Astfel, prin exploatarea situației precare a tinerelor și adolescentelor, aceștia-și găseau clienții după ce publicau anunțuri pe diferite platforme despre prestarea serviciilor sexuale. Deși învinuiții le-au promis victimelor venituri mari și condiții avantajoase, acestea erau manipulate, controlate și menținute într-o stare de dependență, inclusiv prin constrângeri psihologice și prin amenințări despre anunțarea rudelor și apropiaților despre prestarea serviciilor sexuale de către tinere.
Prin urmare, în baza informațiilor operative, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile învinuiților în Chișinău. La fața locului, au fost depistate și ridicate mai multe obiecte relevante pentru cauza penală, inclusiv carduri bancare, cartele telefonice, acte de identitate ale unor victime supuse exploatării sexuale și bani în diverse valute care ar proveni din exploatarea sexuală a victimelor. Urmărirea penală în acest dosar continuă cu privire la aspectele comiterii acestei infracțiuni de trafic de ființe umane, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Între timp, victimele au beneficiat de asistență socială și susținere psihologică, iar două din victime au fost cazate în centre de plasament.
În context, Poliția și PCCOCS atenționează cetățenii – în special tinerii și tinerele – să manifeste maximă prudență în mediul online și să nu transmită imagini sau materiale cu conținut intim către persoane cunoscute prin intermediul internetului. Expedierea unor astfel de imagini poate favoriza fapte de șantaj, estorcarea de sume financiare sau atragerea în scheme de exploatare sexuală.
Recomandăm cetățenilor să evite distribuirea datelor personale și a conținutului sensibil și să sesizeze imediat autoritățile, în cazul în care devin victime ale unor asemenea fapte.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.