Percheziții CNA, la Taraclia. Președintele raionului și alți doi funcționari, suspectați de trucare a licitațiilor și abuz de serviciu
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii municipiului Cahul desfășoară astăzi percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul unor presupuse acțiuni abuzive comise de președintele raionului Taraclia, în complicitate cu președintele Comisiei construcții și un specialist în domeniul achizițiilor publice.
Potrivit materialelor acumulate, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi trucat proceduri de achiziții publice și ar fi favorizat atribuirea unor contracte către o companie gestionată din umbră de către președintele Comisiei construcții, prin intermediul unor persoane interpuse. În cadrul documentării au fost fixate mai multe episoade în care suspecții ar fi negociat prețurile pentru anumite obiective și ar fi perfectat devize de cheltuieli cu volume majorate fictiv, în interesul firmelor afiliate șefului Comisiei construcții. Contractele de valoare mică au vizat, în mare parte, lucrări de reparație la instituții de învățământ, iar prejudiciul estimativ cauzat bugetului public doar pentru anul 2025 se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. La această etapă, au loc percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele persoanelor bănuite. Acestea urmează să fie cercetate în stare de libertate, iar urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării întregului cerc de persoane implicate și acumulării probatoriului necesar pentru adoptarea unei soluții legale. Amintim că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției și este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.