Centrul de plasament pentru refugiații ucraineni din Cărpineni va reduce cu 30% costurile pentru energie
O treime din energia electrică consumată de Centrul temporar pentru refugiați ucraineni din Cărpineni, raionul Hîncești, este acum generată de un sistem fotovoltaic propriu, aducând economii semnificative și sustenabile. Mai mult decât atât, începând cu actualul sezon rece, instituția va reduce cu cel puțin 30% cheltuielile pentru încălzire, datorită unei noi cazangerii modernizate, care funcționează pe bază de biomasă.
Proiectul „Măsuri de reabilitare termo-energetică" a adus o transformare sustenabilă la Centrul temporar pentru refugiați, fiind implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe și coordonat de Green City Lab Moldova.
Lucrările de modernizare au început în octombrie 2022 și s-au încheiat în septembrie 2023, cu un cost total de 406 mii euro.
Tudor Țenu, directorul centrului, a relatat că vechea cazangerie, care funcționa pe bază de cărbuni, era în stare deplorabilă, iar costurile pentru încălzire pe bază de gaze naturale erau excesiv de mari. Odată cu modernizarea cazangeriei și trecerea la biomasă, se estimează că costurile vor scădea cu cel puțin 30%, cu perspective de ajunge chiar la 50%.
În același timp, locatarii centrului se vor bucura de confort termic sporit datorită termoizolării căminului nr2, iar alte îmbunătățiri au inclus modernizarea sistemului de video monitorizare pentru a asigura securitatea și siguranța în centrul refugiaților.
De asemenea, blocul alimentar a fost dotat cu echipament eficient energetic, care aduce nu doar economii de energie, ci și o preparare mai rapidă a hranei pentru refugiați.
Școala de tip internat pentru copii orfani din Cărpineni și-a sistat activitatea în 2021, iar din februarie 2022 a devenit un adăpost temporar pentru peste 800 de refugiați din Ucraina, în special familii cu copii. În prezent, centrul găzduiește 86 de persoane, oferindu-le un refugiu sigur.
Indemnizații unice de până la 4.000 de lei pentru bugetari. Cine va primi cei mai mulți bani
Angajații din sectorul bugetar cu un venit mediu lunar de până la 20.000 de lei ar urma să beneficieze de indemnizații unice de până la 4.000 de lei. Parlamentul a votat în prima lectură rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, care prevede alocarea a 560 de milioane de lei pentru aceste plăți.
Moldova încă alimentează piața ilegală a țigărilor din România. Ce spune Tofan
Republica Moldova rămâne o sursă importantă de țigări de contrabandă pentru piața din România, chiar dacă ponderea produselor provenite de peste Prut este în scădere. Premierul Vasile Tofan susține că problema persistă și că autoritățile trebuie să concentreze eforturile în special pe combaterea exportului ilegal de produse din tutun.
Dobânzi, penalități și clauze abuzive: Ce abateri a constatat CNPF la o organizație de creditare
Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe încălcări comise de OCN „EXTRA CREDIT” SRL în aplicarea prevederilor Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.