Potrivit proiectului, contractul individual de muncă cu zero ore reprezintă o înțelegere între angajator și salariat, în urma căruia angajatorul nu garantează un număr minim de ore de muncă, iar salariatul prestează munca în funcție de solicitările angajatorului. Acest tip de contract se încheie în formă scrisă și trebuie să includă adițional procedura de notificare a salariatului privind programul de lucru, scrie bizlaw.md.  

Proiectul mai prevede că, salariaţii angajaţi în baza unui contract individual de muncă cu zero ore beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. 

Angajatorul are obligația să notifice salariatul despre necesitatea de a presta muncă cu cel puțin 24 de ore înainte. Acesta nu poate solicita salariatului să fie disponibil permanent, cu excepția cazurilor în care timpul de staționare este compensat. Durata zilnică a timpului de muncă (a schimbului) nu poate depăşi 12 ore.  

Documentul precizează că salariatul are dreptul să refuze o ofertă de muncă în afara notificării prealabile, fără consecințe disciplinare. Totodată, salariatul are dreptul să desfășoare activități pentru alți angajatori, cu excepția cazului în care există clauze de confidențialitate, loialitate sau de neconcurență. Salariatul beneficiază de concediu de odihnă anual ce se acordă conform duratei stabilite pentru funcţia sau specialitatea respectivă din unitate.  

Contractele individuale de muncă la zero ore pot fi utilizate numai în activități unde volumul de muncă este fluctuant și justificat prin specificul activității unității. Angajatorii nu pot avea mai mult de 30% din totalul salariaților cu contracte individuale de muncă cu zero ore. Dacă salariatul prestează un număr constant de ore de muncă pe o perioadă de 4 luni consecutive, contractul individual de muncă cu zero ore trebuie modificat într-un contract cu un număr fix de ore.