Directorul Termoelectrica și-a depus demisia
Directorul general al SA „Termoelectrica”, Vasile Leu, și-a depus demisia. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ministrul energiei, Victor Parlicov.
Acum două zile, premierul Dorin Recean a cerut remanierea managementului companiei „Termoelectrica”, până la sfârșitul săptămânii, după cazul cu păcura îngropată pe teritoriul întreprinderii.
Într-o conferință de presă, președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi a prezentat în public imagini video în care se vede cum o cantitate mare de păcură este îngropată pe teritoriul Termoelectrica. El a menționat că acest lucru a avut loc pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii în 2022.
Anterior, administrația „Termoelectrica” a negat informațiile, spunând că din momentul procurării păcurii în 2022, până la ora actuală, nu a avut loc deversări, îngropări, avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii. Potrivit „Termoelectrica” filmarea respectivă poate fi de la un incident din 2015, când s-au scurs în sol o cantitate de păcură. Chiar și așa, compania a declarat că va porni o anchetă internă pe caz.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.